articol

Sunt în tren şi staţionăm în Chitila de jumătate de oră. „Sunt probleme mai în faţă.” Împart holul mic de la capătul vagonului cu alte 7-8 persoane. Nu au mai fost locuri aşa că stăm în picioare. Trenul merge la Sibiu şi are 3 vagoane. Sibiu. 3 vagoane. Am menţionat că pleacă din Bucureşti? Nu cred. Dar ce conteaza? Pe culoar, pe hol, pe tren, sub tren, nu are importanţă, găseşti tu un loc.

Aflăm că nu avem curent. Mă aşez pe treptele de lângă uşă pentru că picioarele şi mijlocul mă dor deja de prea mult timp, îmi scot caietul şi încep să scriu. Am loc bun lângă uşă. Îmi pare rău de cei care stau mai aproape de toaletă. Dovada că aproape mereu se poate mai rău.

Uşile trenului sunt deschise de ambele părţi. Toată lumea vrea ca aerul puturos şi căldura să dispară. Vrem curent, vrem aer. Curând începe şi ploaia. Recunosc, şezutul pe treptele de la uşa vagonului are farmecul lui.

Două linii mai la stânga apare alt tren CFR. Are şi el aceaaşi soartă. Vine naşul. Mai bine nu venea. „Dom’le, da’ mai plecăm şi noi de-aici?!”, îl aud pe unul din domnii de lângă toaletă. „Domnule, nu e vina mea.” Au fost furtuni mari mai în faţă şi trebuie să repare nişte „fire”.

Stau cuminte pe treapta mea şi mă gândesc. Iarna avem întârzieri din cauza zăpezilor. Vara avem întârzieri din cauza furtunilor. Sperăm ca pe viitor să nu avem întârzieri pentru că ne-au furat elefanţii şinele sau pentru că s-a rupt ştergătorul locomotivei şi nu mai vede trenul pe unde să meargă. Nu ştiu! Zic şi eu, tot ce-i posibil.

În stânga mai apare un tren. Dacă mai vin multe nu o să mai avem loc în gară. Am bilet în primul rând aşa că arunc o privire. Trenul e de culoarea ruginei, ceea ce îl face să pară şi mai ponosit decât e. Văd oameni stând la fel ca mine, pe treptele de la uşă şi mai văd oameni cu feţe lungi şi triste, stând cu coatele ieşite pe ferestrele de pe coridoarele vagoanelor. Mulţi oameni cu feţe lungi şi triste. Le e cald şi sunt obosiţi. Poate că nici ei nu au bilet cu loc. Pe fundal îl aud pe domnul de lângă toaletă. „Mai ziceţi că de ce pleacă tinerii. Păi unde să stea în ţara asta de căcat?!” Pare foarte iritat. Ca noi toţi de altfel – mica familie de la capătul din faţă al vagonului 3. Ascultând comentariile domnului şi privind în continuare oamenii cu coatele pe fereastră, mă simt ca într-o ţară subdezvoltată unde nu numai că economia şi politica merg prost, ci şi caracterul omului lasă de dorit. Mi se face puţin ruşine, deşi nu ştiu cu exactitate de ce. Trebuie să fi fost cumulul de factori din jur, de la faptul că stăteam pe jos pe holul cu toaleta din tren, până la coatele oamenilor şi vocabularul vulgar, generat de nervi şi nemulţumire profundă.

Am stat în Chitila 45 de minute. Dar cred că se putea şi mai rău.