Ca să mă mai simt puțin copil

de Ioana Zaharia

Fără sarcasm de data asta. Fără umor negru, fără nemulțumiri mascate și ironii fine. În loc de asta – concretizarea simplă a unui gând comun: avem prostul obicei să nu ne bucurăm de prezent.

Nu sunt prima și cu siguranță nici ultima care aduce în discuție clasicul „vreau să fiu mare. Nu, e mai bine să fii mic.”

Punând în scenă clasicul de mai sus, s-a-ntâmplat să-mi vină în minte, oarecum morbid, imaginea unor oi vesele care urcă nepăsătoare pe un deal – un deal nu prea abrupt, că să fie urcușul mai ușor. Și urcă oile vesele până când ajung la prăpastie. Văd prăpastia, dar urcă în continuare și sfârșesc aruncându-se în gol, parcă voluntar.

Nu are legătură cu instinctul de turmă.

Cred că ai făcut legătura.

Încercând să îmbrac în cuvinte ideile, descopăr că nu-mi este deloc la îndemână.

Suntem construiți – sau mai bine spus învățați să ne gândim constant la viitor. Și da, ai putea să mă cauți și să-mi spui „nu, nu ai dreptate. Adulții se gândesc la viitor. Mulți dintre ei au grija zilei de mâine. Dar copiii? Cum se gândesc ei la viitor? Ei n-au nicio grijă.” Și eu am să-ți răspund „așa e, ai dreptate. Nu au griji. Dat de ce îi preocupă atât de mult <<vreau să fiu mare>>?”

M-am gândit și la câteva răspunsuri. „Sunt curioși” ar fi unul din ele. „Vor să fie ei cei care dictează regulile” ar fi altul.

Ceea ce este ciudat e că ajungi într-un punct al vieții tale în care îți dai seama că era pe bune. Era mai bine să fii mic. Și deși sună a discurs moralizator scris de o femeie în vârstă, te asigur că nu e cazul.

Mi se pare, totuși, un lanț logic de evenimente. Nu îl contest, nu am nimic împotriva lui, ba pot chiar să-l înțeleg.

Dar de ce obicei prost?

Săpând mai adânc, te confrunți cu întrebări la care s-ar putea să nu mai ai răspuns.

Desigur că te gândești la viitor ca să fii capabil să modelezi prezentul. Trebuie să ajungi și tu undeva, cândva. Dar nu e numai asta.

Oamenii pot trăi mult și bine în fanteziile sau coșmarurile care iau formă în mintea lor. Și-atunci…poate că nu uită de prezent. E fantezist să afirmi așa ceva. Dar pierd secvențe din prezent, orbiți de un viitor nesigur, roz sau negru care de cele mai multe ori nu le aduce niciun beneficiu. Planuri irealizabile, frici neîntemeiate și așa mai departe.

Poți să te lauzi că tu te bucuri de prezent. Că tu trăiești clipa! Bine. Dar mai gândește-te puțin și sunt sigură că o să descoperi. Și tu ai ratat ceva, ai scăpat din vedere ceva care poate era mai important decât gândurile irelevante despre viitor sau și mai rău…despre trecut.

Aș vrea să-ți știu părerea de vreme ce tu o știi de-acum pe-a mea.

P.S. Am scris textul frumos, cu o cariocă, probabil doar ca să mă mai simt puțin copil. Probabil.

 

Fotografie preluată

You may also like