Eticheta:

articol

Articole

A venit toamna

de Ioana Zaharia

A venit toamna.

O simt în aer și în vânt.

Miroase a toamnă. Miroase a aer rece și vinete coapte.

Frunzele mor și pică. Se sfarmă sub cizmele monotone sau pier în covorul umed.

Frigul te ține mai mult dimineața în pat. La fel și bezna.

Cerul e mai sumbru. Ești și tu mai sumbru odată cu el? Poate că umerii îți atârnă puțin mai mult când mergi. Îți spui că-i de la hainele groase. Dar tu știi că nu-i așa.

Tu știi că-i, de fapt, de la amintirile pe care le dezgroapă vântul toamnei. Același pe care-l găsești vinovat și de părul zbârlit de pe brațe și ochii sticloși.

Dar așa e toamna. N-ai ce-i face.

E răceala după care tânjești.

E melancolia pe care o aștepți.

E gura de aer proaspăt a solitudinii care-ți face loc să gândești.

A venit toamna.

 

Fotografie preluată.

1 comentariu
Articole

Copilul care voia să alerge prin ploaie

de Ioana Zaharia

Afară ploua tare, tare de tot. Fulgerele spulberau cerul, tunetele cutremurau pământul, vântul răscolea copacii, iar apa care cădea neîncetat făcea să pară că norii s-au rupt iremediabil.

Aké privea de la fereastră cu un amestec inhibat de neliniște și fascinație. Fulgerele i se răsfrângeau în ochii mari, cristalini, tunetele îi despicau gândurile, vântul îi făcea părul să danseze de nebun, iar apa care cădea neîncetat îi mai spăla uneori chipul, când curenții aerului se-ndurau să i-o aducă mai aproape.

Nu alergase niciodată prin ploaie, așa că tot ce știa despre ea era ce auzise de la alții. De la mama lui care îi repeta prăpăstios că dacă iese pe vreme rea o să se-mbolnăvească și-o să moară de febră, de la bunica lui care-l speria că o să-l lovească trăsnetul, de la tatăl lui care se temea că ploaia le va lua casa și de la vecinul de peste gard care spunea întruna că furtunile o să-i omoare animalele.

Aké nu avea pe nimeni în jur care să-i spună cât de frumoasă putea fi ploaia.

Dar anii trecură pe furiș, iar Aké rămase curând singur pe lume.

Numai atunci se hotărî să iasă și să alerge prin ploaie.

Făcu febră, dar se-nsănătoși.

Trăsnetul lovi, dar nu pe el.

Acoperișul casei se strică, dar Aké îl repară cât ai clipi.

O găină sfârși înecată, dar Aké o tăie și își făcu de mâncare că tot i se golise cămara.

Și când văzu pe pielea lui că dracul nu-i așa de negru, Aké nu mai pierdu niciodată ocazia să alerge liber prin ploaie.

 

P.S. Ce zici? Ploaia ta care e?

 

Fotografie preluată.

0 comentariu
Articole

Coșmarul conștiinței încărcate

de Ioana Zaharia

Făcut-ai și greșit-ai, făcut-ai și greșit-ai din nou și tot așa până când conștiința amorțită se deșteptă și cu groază realiză ce făcu.

Te născusei om rău sau așa te făcuse soarta?

„Ce mai contează?”, întreabă dracul din tine – proiecția astrală a corpului tău pământesc, și el întinat și neîngrijit, îmbătrânit și îngreunat de o existență rușinoasă.

Prins în smârcurile conștiinței, acolo unde petecele de pământ nu sunt decât memoriile unei vieți păgâne și unde bălțile sunt lichidul arzător care-ți conduce nenorocirea prin vene, te-mpiedici și cazi și, uitându-te în urmă, vezi membrele tuturor celor pe care i-ai nesocotit în viață. Se târăsc, te-apucă de picioare și te trag sub pojghița lichidului verzui, de unde ei înșiși se uită la tine cu ochii holbați, ieșiți din orbitele unor chipuri albe, cadaverice.

Te zbați, dar știi că e-n zadar, așa că-ți faci curaj și tragi adânc în piept. Și-așa-ți găsești sfârșitul, sufocat în alcool și apăsat de conștiință.

Sufletul tău nu prinde aripi, căci n-are să se ducă-n sus. Ba chiar, desprins de trup, se scufundă mai repede decât materia. Se uită-n sus la tine și creionează trist o imagine lezată, mucegăită, pe care-o simte destrămându-se, transformându-se-n praf de stele, numai că unul murdar, jegos, de-a pururi întinat, mânjit amăgitor de speranța unei vieți mai pure.

 

(Fotografie preluată)

0 comentariu
Articole

Gică-Contra e-n noi toți

de Ioana Zaharia

„Bate vânt de nebunie. În exact același timp și în exact aceeași Românie în care un om întră în stop pe un pat ATI și un medic epuizat se zbate să-l resusciteze.” (https://republica.ro/bate-vant-de-nebunie-in-exact-acelasi-timp-si-in-exact-aceeasi-romanie-in-care-un-om-intra-in-stop-pe)

Mihai-Alexandru Ene

 

Așa-i. Bate vânt de nebunie. Dar bate din toate părție. Zic.

*

Nu lucrez în HoReCa.

Nu sunt medic, nici asistent.

Nu am o afacere, deci nu mi-a pus nimeni lacătul pe ușă.

În loc de asta, lucrez bine-mersi de acasă de mai bine de un an, leafa s-a mărit, bonusurile la locul lor, concediul, concediu șamd.

Unii ar spune că…da’ dă ce vorbesc tocmai io?

Na, pentru că așa vreau…io.

Și pentru că nu am putut rezista tentației de a scrie pe marginea articolului menționat mai sus, bun de citit, de preferat, înaintea acestuia.

Just. Curat. On point. Real.

„Și-atunci…ce-ai cu el?”

Nimica’ n-am. Poate doar impresia că e scris dintr-un singur unghi. Așa că de ce să nu-l privim și dintr-altul? Ăla din colțul opus, dacă se poate.

Acum un an susțineam sus și tare izolarea. Chiar și acum cred că pandemia ar fi fost, poate, mai veselă dacă mobilizarea noastră, a tuturor, ar fi fost mai de Doamne’ajută, cum ar zice tot românul. Ce să-i faci? N-a fost să fie.

Dar trebuie să spun și că: da, „ne închid cu forța.” Poți să zici că nu?! Și da…poate că este constituțional să îmi îngrădești libertatea de mișcare pe timp de pandemie ori război, dar nu cred că vorbesc în dodii când spun că nu sunt nici pe departe singura persoană întreagă la cap care începe să simtă înconfortabil de acut gratiile invizibile care cresc în jurul ei.

Distanțare socială? „Fii responsabil!” ?

Sigur…fii tu responsabil și nu urca în autobuzul ăla doldora de oameni când știi că dacă nu ajungi la fix, te dă boss afară. Ce? Credeai că toată lumea e dintr-odată mult mai drăguță și înțelegătoare? Ha!

La 23 stingerea. Pardon. La 22 de vreo săptămână-ncoace. De ce? A trecut virusul la ora de vară? Așa cred. Și aleargă turbat noaptea pe străzi.

Testele – și ele altă romanță cu parfum. E bune? Testele, zic. ‘Apăi nu știu. Uneori mai dau cu pozitiv și când nu te duci să le faci.

„De ce n-au făcut mai multe paturi?” La ATI adicătelea. Chiar și-așa, statule român. De ce n-ai făcut mai multe paturi? Te-o prins pandemia cu chiloții-n vine?

„Ăștia omoară pacienți. Nu vă duceți la spital. Stați acasă.” Să mă scuzați, DAR… Reșița, Balș, Neamț…ce zic?

Masca și vaccinul? Masca și vaccinul au scindat lumea. În ochii mei, tema vaccinului a ajuns subiect tabu, pe raft cu politica, banii, religia și orientarea sexuală.

„Tu primul. Dacă nu mori, mă mai gândesc” s-ar traduce prin „îmi e teamă să fac un vaccin scos pe piață atât de repede, despre care cred cu tărie că va avea dacă nu are deja și interese politice și economice prin el și pentru care, pe deasupra, nimeni nu răspunde dacă eu, Gică, mor.”

Nu sunt teroristă, nu instig lumea să zădărnicească planurile de combatere a bolilor întocmite de guvern.

Dar mi-ar plăcea să cred că, dacă vei fi ajuns la finalul acestui articol, puțin mai lung decât de obicei, ce-i drept, să fi realizat că nu există doar extremiști – „ăăă vaccin!” vs. „ăăă, NU vaccin!” – că sunt oameni care îți vor respecta opinia dacă și tu le-o respecți pe a lor și că nu toți cei care nu sunt de acord cu evenimentele curente sunt „ăăă” plebea societății. Să acordăm puțin mai mult respect pentru toată lumea.

Unora poate le lipsește educația. Alții își contruiesc raționamente pe bază de stres, teamă, anxietate, aroganță ori inteligență și cercetare. N-ai tu de unde să știi, deci n-ai tu treabă.

Mulți…prea mulți își contruiesc raționamente pe bază de lipsă de încredere în instituțiile statului. Și poți să-i condamni?

„Da’ fă tu dacă știi mai bine!”

Nu știu. Dar de asta nu guvernez eu România.

 

Fotografie preluată

0 comentariu
Articole

Să moară și capra vecinului

de Ioana Zaharia

Leană? Fă, Leană! Ți-o murit și ție capra – ăi?

Și nu. Nu la tanti Leana mă refer, ci la emancipații cu aere de Buftea și pretenții de occidentali care privesc îndrăcit la succesele așa-zișilor lor amici, mai degrabă cunoștințe, uluiți că lor nu le merge domn’e așa dă bine și „da’ dă ce nea Caisă are și io nu?”

Și acum puteți să vă luați sau nu înapoi roșiile cu care voiați să aruncați după ce zisăi de Leana.

Nu aș putea să găsesc o descriere mai la-ndemână pentru poporul ăsta de la nord de Dunăre nici dac-aș vrea. Dar nu vreau! Pentru că nu ai cum să omiți această caracteristică intrinsecă, apăsătoare, prezentă, ucigătoare, care, pusă, fictiv!, să zicem, lângă o presupusă comoditate ordinară care s-ar putea să mai iasă doar din când în când prin porii ăștia ai noștri, înjosește și macină ființa umană până în cele mai adânci focuri ale iadului. Jos, jos, jos de tot!

„Păi dacă mie mi-e rău, lu’ ăla de ce să-i fie bine?”

A, păi nu știu! Poate pentru că ăla și-a văzut de treaba lui în loc să se uite peste gard? Zic. Tot ce-i posibil.

Da-i greu, așa-i! Că doar ce înveți de când ești țânc și te duce mumă-ta la școală?

„Mumă, am luat 9 la școală.”

„Daaaaa…Căpșună cât a luat?”

Ei, data viitoare o să-i dorești lui Căpșună să ia mai puțin decât tine.

Și nu am cum să o văd altfel decât ca pe o frustrare inutilă potrivită niciunde, să nu mai vorbim de cadrul țivilizat în care zici că te-nvârți. Numai țivilizat nu e.

Bucură-te când auzi că-i merge bine cuiva! Pentru că de cele mai multe ori, nici măcar nu-i în detrimentul tău. Bucură-te și aspiră să ajungi și tu acolo.

Hai ca împreună să nu mai moară și capra vecinului!

 

Fotografie preluată

0 comentariu
Articole

Ce-a mai luat pandemia în afară de vieți?

de Ioana Zaharia

Îmi vreau gândurile înapoi. Nimicul nu a fost niciodată mai mare, iar prăbușirea în adâncul nefericit al acestui gri mat – niciodată mai abruptă. Nimic! Nu se întâmplă nimic! Pereții sunt la fel de goi, cubul e din ce în ce mai strâmt și nebunia din ce în ce mai mare – în el și-n afara lui.

Nimic nu mai alimentează imaginația, pagina rămâne albă, iar albul hrănește suferința unor minți inerte.

Îmi vreau libertatea înapoi – pe cea adevărată. Vreau să stau la o singură masă-n loc de două, vreau să mă întorc în zori acasă doar pentru că așa vreau, fără să declar că trebuie.

Vreau oamenii înapoi. Să-i văd zâmbind nu numai după ridurile din colțurile ochilor. Vreau să nu se mai teamă de îmbrățisarea mea. Vreau să nu mai dau noroc cu cotul.

Vreau să dispară campaniile de la TV. Vreau să aud știri despre frumos.

Vreau să nu mai văd oameni mânați de frică oarbă.

Vreau să aud lumea vorbind despre bine și nu despre boală.

Am trecut în mai puțin de un an de la teamă, la ignoranță, la revoltă, de la date științifice la teoria conspirației, de la seriozitate la haz de necaz, de la agonie la extaz.

Oprește-te. Gândește-te. Ce a mai luat pandemia în afară de vieți?

Cred că minți.

 

Fotografie preluată

0 comentariu
Articole

Scrisoare pentru cine-o trebui să vadă

de Ioana Zaharia

Stimabililor, mult prea înalților demnitari,

Atât de înalți încât nu vă ajunge nimic la nas ori la urechi. Nici vocea fostului director al Serviciului de Gospodărire al Apelor Mureș – Ovidiu Ianculescu, nici cea a rudelor pacienților internați la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, nici cea a țăranilor pe care i-ați aruncat, la propriu, în stradă.

Ca la noi…la nimenea.

Revenind la țărani – motivul pentru care m-am așezat în fața laptopului de data asta…

Poate că dumneavostră nu mergeți la piață. Nici eu, corporatist obosit, așa cum ne percepe toată lumea, prea ocupați să gândim și să ne punem întrebări, cum, probabil, credeți dumneavoastră, nu frecventam piețele. Dar s-a întâmplat să o fac într-o zi. Și ce să vezi? Mi-am pus întrebări. Așa că fac aici un rezumat, vă pun la dispoziție o imagine vizuală – știți dumneavoastră – text prin care puteți să vedeți cu ochii minții ce pun eu în cuvinte.

Țăranii își dau silința să respecte regulile impuse. Nimic rău, desigur. Poartă mănuși medicinale, în care mai mult ca sigur le îngheață degetele și au și mască – să îi protejeze de noul Coronavirus și de ger. Au ghete îmblănite în picioare, glugile trase pe cap și mai multe straturi de haine ori ba, se-nțelege, fiecare după posibilități – vă dați seama, în funcție de câte kilograme de legume sau fructe au mai putut vinde după ce restul au înghețat.

Unii stau pe scaun, alții se bâțâie de pe un picior pe altul, doar să mai alunge puțin frigul din oase.

Prețul roșiilor a crescut, până și ceapa e prea scumpă…și cartofii și morcovii. Adică…știți voi, alimentele astea de bază pe care ar trebui să și le permită orice amărât, să pună și el de-o ciorbă sau de-o mâncărică. Dar ce să facă bietul țăran? Cu cât vinde mai puțin, cu atât trebuie să vândă mai scump.

Și-apoi, ce diferență mai e între legumele din piață și cele din supermarketuri? Și pe unele și pe altele, tot congelate și decongelate le mănânci acum. V-ați prins?

Și acum întrebarea mea, care, sunt sigură că stă pe buzele multor compatrioți:

Dacă absolut toate magazinele sunt deschise până la ora 21, de ce stau țăranii afară? Să mă scuzați, dar…sunt mai proști? Mai…neconformi cu regulile de igienă?

Vor muri de frig înainte să moară de noul Coronavirus.

 

Fotografie preluată

0 comentariu
Articole

Realități aparente

de Ioana Zaharia

Aparent, dacă vorbeai atunci sau dacă reușeai să-ți ții pliscul mai târziu ar fi fost mai bine.

Aparent, dacă alegeai așa și nu altfel, te-ai fi simțit diferit.

Aparent, dacă beai paharul de vin acolo și nu dincoace, conversația ar fi fost mai faină.

Aparent.

Dar cât îți ia să treci de aparențe? Ore? Ani?

Da, sigur, l-ai întâlnit la o terasă. Purtai rochia aia nouă, îți așezasei bine zâmbetul pe față și țineai un cocktail arătos în mână. Cum ar fi fost să te cunoască în camera ta de cămin, într-o pijămăluță de vară cu buline? Not so cool, huh?

Da, sigur, un mesaj în online comparat cu efortul de a-ți găsi cuvintele în fața ei e mai simplu. Ai scris și rescris mesajul de multe ori înainte să-l trimiți. N-ar mai fi fost la fel la o cafea, nu?

Da, sigur, îmbracă-te frumos, pudrează-te, zâmbește la cameră și pregătește-ți arsenalul de pantofi, farduri și haine noi de la cele mai scumpe…voi spune branduri, aranjează pe masă scoicile, băuturile și gramul ăla scump de tort și pozează totul pentru contul de Instagram.

Vulgaritatea și indecența la vârste fragede sunt rodul unui comportament nenatural, prin care păstrarea aparențelor devine mai importantă decât descoperirea sinelui.

Data viitoare când bărbatul te lasă după prima întâlnire, nu te mâhni… Gândește-te cum s-a simțit când s-a culcat cu o femeie și s-a trezit cu alta.

„Haide, mai adaugă puțin iluminator!”

„Nu…pentru că vreau să mă cunoască așa cum sunt.”

Tu cine ești, de fapt?

 

Fotografie preluată

0 comentariu
Articole

Cu cât mai rău, cu atât mai bine

de Ioana Zaharia

Mai știi articolul în care, citez, „stai cu ochii beliți…ăăă, pardon, fixați pe ecranul televizorului, televiziunea îți toarnă pe gât știri ieftine, minciuni crase și drame puerile, tu le-nghiți, te mai iei de nevastă că nu e gata masa, mai iei o gură de bere; te duci la baie, strigi la bărbati-tu că iar a lăsat colacul de la WC ridicat și te complaci în propriul bălegar toată ziua”?

Dacă nu ți-a plăcut, poți să-nchizi fereastra de-acum.

Dacă ești puțin curios, mai stai.

Acum câteva seri, după o zi destul de plină la birou – adică în pat cu măsuța de laptop în brațe, nu-ți fă iluzii deșarte – pornesc televizorul, ca orice român plictisit în vreme de pandemie, ca să-mi țină de urât cât îmi verific mesajele și E-mailurile de peste zi.

Și televiziunea începe să toarne: tânăr mort, Covid, tabletele promise n-au mai venit, SARS Cov-2, accident pe DN1, stare de alertă, pelerinaj, moaște, Covid, alt mort, am ajuns la 5000 de cazuri pe zi, Covid, Covid, Covid.

Am obosit.

Scandal. Calamitate. Boală. Moarte. Dezastru. A, era să uit…și religie. Dacă nu se încadrează, jos cu postul de televiziune, haida’ să căutăm ceva despre care să mai aibă omu’ ce vorbi la o sămânță în spatele blocului.

„Doamne, că numai rele se întâmplă pe lumea asta.”

„Aveți grijă, mamă, că ați văzut ce se întâmplă prin București.”

Dar cât ne place…atât de tare ne place… Altfel ar fi dat posturile de televiziune faliment. Dar n-au dat. Și nici n-or să dea. Pentru că știu să hrănească spiritul consumatorului atras de negativismul acestei lumi rele. Că rea mai e.

Și ca să mă crezi pe cuvânt, las mai jos titlurile ediției din 26 octombrie 2020, ora 7, ale unui bine-cunoscut post de televiziune, din care am extras toate știrile – pe cele rele, pe cele teribile și pe acele câteva care să închidă gura „haterilor” ca mine – uite, dragă, am spus și ceva de bine.

  • Grav accident de circulație;
  • Biciclist spulberat pe un bulevard din cartierul Militari din București;
  • Doi tineri din Dâmbovița de 15, respectiv 21 de ani au fost răniți după ce tânărul de 21 de ani a pierdut controlul autovehiculului, iar mașina în care circulau a ajuns într-o pădure de la marginea drumului;
  • Bătaie cu bâte și scânduri: scene violente au fost surprinse de camerele de supraveghere dintr-o sală de jocuri din Galați;
  • Biciclist călcat de camion (n-am zis-o eu, ei au zis-o);
  • Pelerinaj în condiții speciale;
  • Covid-19: record de pacienți la ATI;
  • Ajutor pentru elevii din Roșia Montană – dispozitive pentru învățământul online;
  • Expoziție cu fotografii nefăcute, ci creionate de artiști după poveștile fotografilor;
  • Târg de carte virtual;
  • Vremea culesului de șofran;
  • Măsuri drastice în lupta cu pandemia – Spania din nou în stare de urgență;
  • Iarna se instalează în Statele Unite;
  • S-a instalat panica aseară în Galați – posibilă scurgere de gaze, zeci de oameni evacuați.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=X-L7VSC23Ow

Cheers!

 

Fotografie preluată

0 comentariu
Articole

“Butoaiele goale fac gălăgie multă” – Sofocle

de Ioana Zaharia

Uneori mă gândesc nostalgic, la fel ca un bătrân în haine de tânăr, că au trecut anii și nu am ajuns pe culmile înălțătoare ale sinelui și că mai am mult și bine până să realizez cu adevărat ceva notabil în viață. Sau mai pă înțelesu’ tuturora așa, n-am făcut nimica. “Ce să-i faci, n-ai ce să-i faci” “It is what it is” etc. Dar vorba ‘ceea. Mă uit în jur și prind curaj.

Mi se pare mie sau câinii ăștia de-i poți lua de coadă și băga în geantă sunt complexați de mărimea corpului și probabil de circumferința creierului lor și de asta tot ce fac este să dea din gură la ăia mai mari? 

„Stai așa…păi ce facem aicea? Ce are a face una cu alta?… Mai ușor așa cu trecerile astea că ne pierzi.” 

Dar poți tu însuți să te gândești. Concentrează-te și vei simți chiar tu complexul ăstora cu creierul mai mic. Îl simți? 

Ia zi…cum e? Stai cu ochii beliți…ăăă, pardon, fixați pe ecranul televizorului, televiziunea îți toarnă pe gât știri ieftine, minciuni crase și drame puerile, tu le-nghiți, te mai iei de nevastă că nu e gata masa, mai iei o gură de bere, te duci la baie, strigi la bărbati-tu că iar a lăsat colacul de la WC ridicat și te complaci în propriul bălegar toată ziua. Apoi te duci la market și te urci în capul unui tânăr îngrijit care se gândește, probabil, că nu a realizat nimic în viață. Îi vorbești zeflemitor și te gândești că ăsta sigur e vreun fraier d’ăla care spală conservele înainte să le dea la reciclat. Cine face asta?! 

Ia zi…simți complexul? Ai înțeles ce-i cu ăștia mici și ăia mari?

Nu?

Mai citește o dată.

 

Fotografie preluată

0 comentariu
Închide