„Încotro, domnișoară?”
„Undeva unde-i cald.”
„De ce, domnișoară?”
„Ca să nu mai simt…”
„Ce…domnișoară?”
„Oamenii ăștia de pe lângă mine! Am înghețat.”
„Ignorați-i, domnișoară.”
„Aș fi la fel ca ei.”
„Ei… domnișoară?”
„Animalele astea cu chip de om. Orbi care nu înțeleg ce li se întâmplă! Își spun vaci, boi și măgari, dar vacile, boii și măgarii sunt mai puri decât ei din orice unghi te-ai uita. Mai puri, mai adevărați, mai calzi. Animalele sunt mai oameni decât oamenii! Hah! Nu sunt nebună. Nu, nu.”
„Am ajuns, domnișoară.”
„Unde?”
„Undeva unde-i cald, domnișoară.”
„Mai mergi.”
„Desigur, domnișoară.”
„De ce te-au programat să fii atât de politicos? Ei nu sunt nici pe departe atât de atenți.”
„Nu aș putea spune, domnișoară.”
„Până și roboții sunt mai oameni decât oamenii. Nu înțeleg…”
„Ce anume, domnișoară?”
„Cum să ai inteligența să creezi mașinării ca tine când tu, ca om, regresezi?! E un paradox. Haha, da…paradox.”
„Mă tem că nu înțeleg, domnișoară.”
„Mai au de lucrat și la tine.”
„Cu siguranță mereu se vor găsi îmbunătățiri…”
„Domnișoară. Da, știu. Dar, da…ai dreptate. Îmbunătățiri. Atât de preocupați să fie totul mai bine încât uităm să fim oameni. Atât de preocupați să avansăm încât uităm să ne dezvoltăm pe noi. O să ajungem noi înșine niște roboți – dacă n-am ajuns deja – și o să ne dorim să fim vacile, boii și măgarii. Dacă nu știi cum să faci lumea asta și mai tehnologizată, stai acasă și așteaptă să-ți ia un robot locul. Dacă știi, o să ajungi doar un instrument într-o lume care se vrea a fi mai bună, dar care e, de fapt, mai insipidă pe zi ce trece.”
„Tehnologia este bună, domnișoară.”
„Așa e, dar până când va fi bună? Va fi omul atât de inteligent încât să știe când să se oprească?”
„Nu știu răspunsul la această întrebare, domnișoară.”
„Normal că nu. Roboți filosofi încă nu au programat. Dar când o vor face…își vor pune ștreangul de gât singuri.”
