Visul din oglinda fermecată

Pădurea creștea în jurul Elei pe măsură ce fata înainta. Curajul o părăsise puțin de când plecase de acasă. Ce bine că Tino venise cu ea. Oare doar i se părea sau copacii începuseră să capete forme ciudate? Rădăcinile semănau cu niște picioare uriașe, unele mai subțiri, altele mai groase, iar pe suprafața fiecărui trunchi parcă fusese cioplit un chip. Unele chipuri erau mai senine decât altele, dar cele mai multe purtau cu ele durerea și nefericirea anilor care trecuseră. Cu fiecare pas, Elei i se părea că poteca se îngusta, că cerul se mai întuneca un pic și că rădăcinile arborilor bătrâni încep să se încalece, încercând, parcă, să îi îngreuneze drumul și s-o prindă sub lemnul lor. Florile și iarba erau din ce în ce mai scumpe la vedere, iar pământul devenea treptat mai rece și mai searbăd.