Pătrunsesem în atmosfera petrecerii pe ritmul ariei lui Georges Bizet. Nicio altă piesă muzicală nu mi s-ar fi părut mai potrivită decât Habanera, despre care știam că vorbește atât de bizar și încurcat la adresa iubirii, încât cu greu puteam crede că potrivirea era doar în închipuirile mele. Indiferentă la adresa doamnelor care mă urmăreau, ochii mei îl studiau atent pe L. Știam în sinea mea că nu interesul meu neobișnuit la adresa dirijorului îl observaseră, ci mai degrabă ținuta, așa că aveam să le ofer, nepăsător, ocazia de a arunca priviri curioase. Însă mai devreme decât aș fi crezut, îmi dau seama că L îmi observase reflexia în oglinda din fața lui. Dansul mâinilor lui se opri brusc, iar capul său se roti într-o parte. Își aținti ochii asupra podelei, pe care o privea acum meditativ, ca și când s-ar fi gândit intens la următoarea mutare. Apoi, la fel de neașteptat, își îndreptă din nou chipul către orchestră. În timp ce instrumentiștii încheiau furtunos Habanera, L luă o gură de apă, după care își reluă locul în fața lor. Îi privesc mâinile, descriind semne bizare care creează confuzie pentru un moment. Dar nu durează mult până când orchestra înțelege dorințele dirijorului. Era lesne de înțeles că următoarea piesă nu existase în repertoriu la repetiții. După câteva secunde, disting linia melodică și rămân înmărmurită.
Într-o notă cu totul diferită, orchestra interpreta acum Lady in Red.
Iulia Cirip (proprietar verificat) –
O carte pe care nu am putut s-o las din mână până la ultima pagină.
Am văzut o evoluție a ta, Ioana. Și nu Ioana personajul, ci Ioana – scriitor. Ai început timid, dar pe parcurs ai controlat textul și a ieșit o operă de artă. Felicitări! 👏🏻
Ovidiu Ionuț Țuglea –
O carte care mi-a depășit așteptările și mi-a stârnit curiozitatea încă de la primele pagini. M-a plimbat prin multe stări emoționale și m-a impresionat prin nivelul de detalii relatate de autor.
Paula Pantea –
O carte care m-a surprins plăcut și m-a făcut să mă opresc, din când în când, doar ca să savurez eleganța textului. Viața ca un labirint este o poveste actuală, dar cu o atmosferă aparte, aproape ca și cum eleganța anilor de demult s-ar fi strecurat printre paginile prezentului.
Stilul de scriere este, fără exagerare, unul dintre cele mai elegante și captivante pe care le-am întâlnit la un autor român contemporan. Ioana Zaharia reușește nu doar să spună o poveste, ci să o îmbrace în rafinament, emoție și autenticitate.
Mă bucur enorm că am descoperit această autoare. Are un talent extraordinar, iar cartea ei mi-a rămas în gând mult timp după ce am închis ultima pagină. Recomand din tot sufletul!
Mugur Ioniță –
O carte scrisă cu multă sensibilitate și atenție la micile detalii ce definesc o relație sau o viață. Nu sunt foarte sigur dacă este autoficțiune sau autobiografie, cert este că autoarea își exprima sentimentele cu dezinvoltură, fiind convingătoare, pe alocuri chiar lirică.
Mi-a plăcut mult cum sunt prezentate provocarile scrierii și publicării primei cărți.
Singurul lucru care produce o oarecare confuzie este folosirea inițialelor. Cartea nu și-ar fi pierdut valoarea literară dacă ar fi fost folosite nume/prenume.
Ramona Paunescu –
Am văzut romanul Ioanei Zaharia ca pe o introspecție construită în jurul personajului principal, a identităților și a diverselor scenarii și alegeri personale.
Ioana sugerează stări și dileme existențiale, ezitări și căutări ale sinelui și propune o explorare a identității și a alegerilor personale, folosind metafora labirintului – simbol al rătăcirilor, ezitărilor și căutărilor care definesc existența cotidiană.
Mi-a plăcut faptul că romanul lasă loc de tăcere și reflecție, fără să explice totul sau să ofere concluzii ferme. Stilul este echilibrat, lectura calmă, iar povestea vorbește despre indecizii, lipsă de control și căutarea permanentă a sensului într-o lume lipsită de certitudini.