Eu mi-am făcut un cub
În care m-am pitit,
Privind absentă-n jur
La tot ce-am pătimit.
Prin cubul meu de sticlă
Vedeam mai clar de-acum
Viața mea întreagă –
Povestea de pe drum.
Actorii eram noi.
Jucau atât de bine,
De nici nu bănuiai
Că n-aș fi eu cu tine.
M-am așezat și-am stat,
Privindu-mă pe mine
Cum încercam din greu
Să fie totul bine.
M-am ridicat și-am stat,
Uitându-mă la tine
Cum alergai oriunde,
Dar numai nu la mine.
M-am așezat din nou
Ca să-mi hrănesc mâhnirea
Și văd actori ce, dornici,
Îmi caută privirea.
Dar n-o s-o aibă, nu,
Căci cine să mai spargă
Pereții mei de sticlă
Și sufletul în gardă?