Să vorbim despre societate. Ce spui? Societate? A…păi despre societate poți să vorbești până mori și să nu termini. Din sicriu de-acolo tot o să mai ridici mustrător un deget și-o să-mi spui că „pă vremea mea” nu era așa și pe dincolo, că oamenii erau mai nu știu cum și viața era mai roz și copiii erau mai copii și iarba era mai verde și ursul mergea mai altfel, de obicei mai prin pădure și nu prin curțile oamenilor etc. etc.
Însă chiar cu toate fețele societății ăsteia pe care o găsești pe buzele tuturor, dacă te oprești la partea cu oamenii, s-ar putea să nu ajungi totuși până la scena cu sicriul.
Ia zi băi bătrânule de 25 de ani, „pă vremea ta” cum era? Toceai teneșii-n talpă de la alergat și bătut mingea-n fața curții, mâncai salam săsesc pe pâine, îți luai vafă la 5000 și mai beai câte-un Frutti Fresh în sticluță de 250 ml. Rupeai paletele de badminton, că erau d-alea de unică folosință, mai spărgeai câte-un geam de la vreo mașină și fugeai repede să nu se prindă nimeni c-ai fost tu. Te jucai acolo fotbal de dimineață până seara, fată, băiat, nu conta și preferai să mai ții puțin până să te duci la baie că…”nu mă mai lasă să ies după”. Începea să se întunece, îi auzeai pe ai tăi că te strigă din pragul ușii sau de la poartă și le strigai și tu înapoi că mai stai „un pic”.
Din ăsta ești și tu, bătrânule?
Ei și ia zi, că tu nu stăteai așa ca „ăștia mici de-acu’ ” numai cu nasu-n ecrane, că aveai prieteni pe bune, nu doar virtuali, că erai mai dezghețat că doar socializai mai mult pe viu decât în online și că per total – ce să mai?! – săracii copii bogați, cam așa. Săraca generație nouă că s-au născut toți oropsiții ăștia cu smartphone-urile în mână și că nu mai au copilăria pe care ai avut-o tu.
Auzi tu, ăsta de 25 de ani? Da’ pe la petreceri cum e? A, păi, nu știu. Mergi în club, îți bubuie creierul de la chestia aia pe care o numești – cum? – muzică, nu te-nțelegi cu nimeni de la volumul disperat să-ți umple și ultimul gol din stomac și bei și tu acolo, țipi cu mulțimea și cam asta-i tot. Ajungi acasă spre dimineață, îți țiuie urechile până adormi și te trezești peste câteva ore cu o durere de cap soră cu volumul și shot-urile de-azi-noapte. Tari rău toate.
Păi ăștia mai mari – așa cam de 50 – ar fi oripilați. Ce?! Aia e muzică? Ăla e zgomot! Păi cum dansam noi…”pă vremea noastră” era frumos rău.
Ia zi, bătrâne, te-ai prins?
Fotografie preluată
