Nu te cunosc decât de ieri. Dar parcă te-aș ști de-o veșnicie. Și cine poate spune că noi nu ne-am mai întâlnit? Vorbești asemeni mie, zâmbești la fel. Te-ascult și îmi scald privirea…unde, dacă nu în adâncul ochilor tăi? Mă pierd în universul în tonuri purpurii presărat cu sclipirea minții tale. Te-ascult și îți vorbesc, m-asculti și îmi vorbești pe-aceeași limbă. De unde te cunosc? Parcă ești extensia minții și inimii mele, Eu-le!
Vântul adie ușor, lebedele înoată în sus și-n jos pe canal și lumina lunii se reflectă în oglinda apei.
Cine ești tu, de unde-ai apărut? Mai stai. Aș vrea să știu dacă Eu ți-aș putea fi ție, la fel cum îmi ești tu mie.
Fotografie preluată