Azi-noapte m-am privit pe mine dormind. Sub imperiul unei neliniști profunde și a fricii că m-aș putea trezi și privi în ochi, m-am dat jos de pe comodă și am plecat. Nu eram pregătită să-mi înfrunt nimicnicia din priviri, cu toate că ar fi fost potrivit, măcar puțin, să-mi zgudui din temelii existența. Ca s-o anim. În fine…
În holul de la intrare ceva este ciudat. Nu mă întâmpină covorul maro și ușa masivă, ci două oglinzi mari.
Lumina e difuză, dar ochii mi se obișnuiesc rapid.
Mă privesc pe rând în oglinzi.
La naiba cu asta, ceva este în neregulă.
În stânga, oglinda arată un hău negru îmbârligat în rădăcinile sucite ale unui stejar bătrân. În dreapta miroase a măr copt și este cald. Mă las dusă de val spre oglinda din dreapta și întind mâna, râvnind la liniștea pe care ți-o dau merele coapte și căldura unui șemineu pe timp de iarnă.
Și totuși…
Cu coada ochiului arunc o privire în direcția stejarului.
Una din rădăcini își croiește drum printre celelalte. E tânără și încă nu la fel de rigidă ca cele mai bătrâne. Dar faptul că poate să se încovoaie după cum dictează rădăcinile de-a pururi împietrite și cu neputință de strunit îi face viața grea.
Mă îndepărtez de mirosul de măr copt doar ca să cercetez puțin stejarul din stânga.
Dar cu cât mă apropii mai mult de oglindă, cu atât mai puțin seamănă stejarul cu arborele pe care îl știam și cu atât mai mult începe să aibă trăsături omenești. Și nu orice trăsături, ci chiar pe ale mele.
În jurul oglinzilor, fundalul începe să capete forme bizare, iar ochii mei încep să deslușească amintiri, închipuiri și fantezii, toate derulându-se pe scena minții mele cu o viteză năucitoare.
Hmm, nu mă mai gândisem de mult timp la grozăviile astea, iar imaginile pe care le vedeam nu făceau decât să repornească un motoraș uzat, pe care îl foloseam uneori la o capacitate mult prea mare pentru cât putea duce.
Și cu cât mintea se încălzea mai tare, mânată de gândurile tot mai insistente, cu atât mai clar vedeam cum rădăcinile stejarului se împletesc și se îmbârligă mai tare.
Iar în final, mintea mea sfârși asemeni dedesubturilor întunecate ale stejarului din oglindă – un ghem de gânduri care se-ncalecă unul pe altul, îndepărtându-mă de mirosul de măr copt și de căldura simțului.
(Fotografie preluată)