Leană? Fă, Leană! Ți-o murit și ție capra – ăi?
Și nu. Nu la tanti Leana mă refer, ci la emancipații cu aere de Buftea și pretenții de occidentali care privesc îndrăcit la succesele așa-zișilor lor amici, mai degrabă cunoștințe, uluiți că lor nu le merge domn’e așa dă bine și „da’ dă ce nea Caisă are și io nu?”
Și acum puteți să vă luați sau nu înapoi roșiile cu care voiați să aruncați după ce zisăi de Leana.
Nu aș putea să găsesc o descriere mai la-ndemână pentru poporul ăsta de la nord de Dunăre nici dac-aș vrea. Dar nu vreau! Pentru că nu ai cum să omiți această caracteristică intrinsecă, apăsătoare, prezentă, ucigătoare, care, pusă, fictiv!, să zicem, lângă o presupusă comoditate ordinară care s-ar putea să mai iasă doar din când în când prin porii ăștia ai noștri, înjosește și macină ființa umană până în cele mai adânci focuri ale iadului. Jos, jos, jos de tot!
„Păi dacă mie mi-e rău, lu’ ăla de ce să-i fie bine?”
A, păi nu știu! Poate pentru că ăla și-a văzut de treaba lui în loc să se uite peste gard? Zic. Tot ce-i posibil.
Da-i greu, așa-i! Că doar ce înveți de când ești țânc și te duce mumă-ta la școală?
„Mumă, am luat 9 la școală.”
„Daaaaa…Căpșună cât a luat?”
Ei, data viitoare o să-i dorești lui Căpșună să ia mai puțin decât tine.
Și nu am cum să o văd altfel decât ca pe o frustrare inutilă potrivită niciunde, să nu mai vorbim de cadrul țivilizat în care zici că te-nvârți. Numai țivilizat nu e.
Bucură-te când auzi că-i merge bine cuiva! Pentru că de cele mai multe ori, nici măcar nu-i în detrimentul tău. Bucură-te și aspiră să ajungi și tu acolo.
Hai ca împreună să nu mai moară și capra vecinului!
Fotografie preluată