Am avut și eu cândva
O piele albă…
Ca de nea.
În hainele-mi frumoase, noi
Priveam la tine
Cum te-nmoi,
Cum vezi și simți atât de bine
Întregul tot ce-l scoți din mine.
Și m-ai lăsat.
Și am plecat.
Și vreme lung’am colindat
Prin sate și pe uliți noi –
Talpa-mi tare, vorbele moi.
Multă lume m-a iubit.
Unii doar m-au îndrăgit.
Alții chiar m-au hăituit.
Dar timpu-n loc…nu s-a oprit.
Pielea mi s-a-ngălbenit,
Hainele s-au ponosit,
Talpa mi s-a dezlipit…
Am fost ș-una și mai multe,
Viața mea cât alte sute!
Căci fiecare om în parte
Mi-a conferit ceva aparte
Cum inima-i vru…să tresalte.
Fotografie preluată