În viața mea se așază praful purtat în stânga și-n dreapta pe străzile capitalei de cutiile prețioase pe patru roți.
Atunci îmi aduc aminte că aerul de-acasă mirosea altfel.
Atunci îmi aduc aminte de cireșul din fața casei pe care îl vedeam când deschideam fereastra camerei în fiecare dimineață.
Atunci îmi aduc aminte de muzica tatei ce răsuna în toată casa.
…de florile preferate ale mamei.
…de mâncarea bunicii.
… de sunetul pașilor lor pe scările fără balustradă care îmi spuneau dacă-i mama ori tata care coboară la cină.
…de felul cum se auzea ploaia pe acoperișul casei.
…de brazii bătrâni de peste drum.
…de pătura înspăimântător de groasă de omăt din timpul iernii.
…de aerul, mirosul și sufletul casei.
Și-acum, la final, îți spun așa: nu să-ți povestesc despre casa mea mi-am dorit, ci să te port pe aripi, mai departe sau mai aproape ca să te gândești numai puțin ce-o mai fi…pe-Acasă?
Fotografie preluată