Dintre milioanele de lucruri pe care puteai să le spui, l-ai spus pe ăsta. Și apoi și pe celălalt și pe următorul.
N-a fost decât un impuls de parcă nu tu îți dictezi limba aia ascuțită, ci un omuleț rău și cu mintea-ngustă dinăntrul tău. Dracul de omuleț creează atâtea probleme pentru că apare de fiecare dată când se încing lucrurile, când ating apogeul, învăluindu-ți mintea într-o pânză densă din care spiritul rațional nu are scăpare.
Omulețul își scoate apoi mănușelele din ghiozdan și după ce aranjează textilul pe fiecare din degetele lui netrebnice, ia o funie și o găleată și scoate ca din puț tot amarul din suflet. Tu-l iei și-l verși repede, îl scuipi, aproape, atât de pasional și violent pentru că a avut dracul grijă să-ți țină mintea ocupată.
Și ție ce altceva îți mai rămâne decât să împroști tot noroiul pe oricine-ți stă în cale pentru că rațiunea ta e oarbă, surdă și cum mai vrei tu, numai la-ndemână, nu.
Și-n tot timpul ăsta cât tu ești atât de grăbit să arunci găleți întregi de furie și jigniri asupra oamenilor, dracul stă acolo în tine, falnic, savurând un pahar de whiskey, tare precum ignoranța ta, delicios precum spectacolul la care dracul este acum martor. Ia loc pe fotoliu – drac rafinat ce e – și privește în continuare distrugerea, a ta și a oamenilor împroșcați cu noroi, și nu-și încape în piele de mândrie că te-a făcut să-ți pierzi controlul și de data asta.
Fotografie preluată