Dispari.
…
Nu.
Sau?
Și totuși vreau să dispară – acest gând obsesiv cu care dansez în fiecare seară înainte de culcare? Ha! Nici eu nu mă încred în ceea ce spun. Un rod bogat al imaginației mele. O parte din mine. O anexă a sufletului meu. O corvoadă. Dar ce corvoadă plăcută – aproape necesară aș spune…provocatoare însă. Pe zi ce trece mai fructuoasă și mai nesănătoasă. O adicție, s-ar putea spune.
Să dispară?
Nu.
E o parte din mine, din mintea și sufletul meu, acest gând pe care am ales să îl păstrez, să îl șlefuiesc în fiecare seară, să îl alimentez cu idei proaste tot timpul.
Ce dacă e rău? E răul meu. Dar e rău oare? Este doar dacă așa hotărăsc eu. Gândul meu. De ce te bagi tu peste el? Sunt liberă să mă gândesc la ce vreau și să îmi alimentez imaginația după propriu-mi moft. Moft…nevoie. Nu. Nu nevoie. Nu am nevoie de acest gând, ci îl vreau. Cine spune că nu pot scăpa de el? Naivilor. Nu vreau să scap de el. E gândul meu.
Dispari.
…
Nu…mai bine mai stai cu mine.
Fotografie preluată