După o zi lungă la facultate, după vântul aspru al unui martie mult prea rece, după drumul străbătut greoi prin zăpada murdară, intru în camera de cămin.
E cald și bine și miroase a lumânări parfumate. Lampa noastră, veșnic aprinsă în locul neonului puternic și alb dă o stare de somnolență plăcută și contribuie la intimitatea încăperii.
Dintr-o privire văd totul.
Cineva doarme. Cineva studiază intens. Cineva meditează.
Cele două birouri micuțe sunt pline cu vrafuri de cărți și caiete, câteva ambalaje, câteva bomboane pierdute printre cănile de cafea și ceai și sticlele goale de 0,5.
Scaunul încărcat cu haine stă să pice. Doar stă. Nu a picat niciodată. Sau poate a picat?
Pe pat, ursul meu de pluș zace într-o poziție nefirească. De sus, mica noastră bibliotecă veghează asupra lui.
Geamul rabatat lasă o dâră plăcută de aer rece să intre și să ne dea ocol.
Praful de pe jos aleargă în urma pașilor mei. Îmi spun în sinea mea că nu am mai făcut curat de ceva vreme. E aglomerat și paturile sunt nefăcute. Parcă totu-i ticsit și nelalocul lui.
Dar e cald și bine și miroase a lumânări parfumate. Iar lumina lămpii lasă dragostea noastră să danseze în nebunia ei prin camera noastră de cămin.
Fotografie preluată