A venit toamna.
O simt în aer și în vânt.
Miroase a toamnă. Miroase a aer rece și vinete coapte.
Frunzele mor și pică. Se sfarmă sub cizmele monotone sau pier în covorul umed.
Frigul te ține mai mult dimineața în pat. La fel și bezna.
Cerul e mai sumbru. Ești și tu mai sumbru odată cu el? Poate că umerii îți atârnă puțin mai mult când mergi. Îți spui că-i de la hainele groase. Dar tu știi că nu-i așa.
Tu știi că-i, de fapt, de la amintirile pe care le dezgroapă vântul toamnei. Același pe care-l găsești vinovat și de părul zbârlit de pe brațe și ochii sticloși.
Dar așa e toamna. N-ai ce-i face.
E răceala după care tânjești.
E melancolia pe care o aștepți.
E gura de aer proaspăt a solitudinii care-ți face loc să gândești.
A venit toamna.
Fotografie preluată.